Ziua mondială a mediului înconjurător


5 iunie

 
În fiecare an, la data de 5 iunie este marcată Ziua mondială a mediului înconjurător.
 
ONU (Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite) a adoptat o rezoluţie care desemnează ziua de 5 iunie ca fiind Ziua mondială a mediului înconjurător şi care îndeamnă guvernele şi organizaţiile din întreaga lume să întreprindă în această zi, activităţi prin care să reafirme preocuparea lor pentru conservarea şi îmbunătăţirea mediului.

Aceasta a fost instituită în 1972 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite pentru celebrarea Conferinței "Ecologia Umană" de la Stockholm și reprezintă elementul cel mai important al "Programului pentru Mediu" al Națiunilor Unite (UNEP), conform www.un.org
 
Fiecare ediţie a Zilei mondiale a mediului înconjurător are la bază o temă, recomandată de UNEP. Prin marcarea acestei zile, ONU încearcă să stimuleze preocuparea oamenilor pentru protejarea mediului înconjurător şi în acelaşi timp să sensibilizeze factorii de decizie politică să acţioneze în acest sens. 
 
Transmiterea bolilor, precum noul coronavirus, între oameni şi animale ameninţă dezvoltarea economică, integritatea ecosistemului cât și bunăstarea acestora. 
 
Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu sprijină eforturile globale de protejare a biodiversităţii, pentru a pune capăt comerţului ilegal cu animale, pentru protecţie în cazul utilizării de substanţe chimice periculoase sau interzise şi deşeuri cât  și pentru promovarea planurilor de redresare economicăv, potrivit www.unenvironment.org 

Alte sugestii

Cele mai populare bălți de pescuit din Brăila
Ziua mondială a mediului înconjurător
Concurs de pescuit "BRAIGAL - EDITIA 2"
"BRAIGAL" - EDITIA 2