🐟Festivalul Peștelui – ediția a IIIa

🐟Festivalul Peștelui – ediția a IIIa


Gazdă:

Faleza Dunării

Data și ora:

Despre

Festivalul peștelui – ediția a IIIa


În perioada 18 – 19 septembrie a.c. va avea loc a III-a ediție a Festivalului Peștelui la Brăila.
Astfel, sâmbătă 18 septembrie, brăilenii  pot asista la demonstrațiile culinare a chef-ilor de la două restaurante cu specific pescaresc, „Pește și Vin” și „Sunrise Marina”. Brăilenii vor fi invitați la o “degustare” a preparatelor pe bază de pește și fructe de mare gătite chiar sub ochii acestora. 
Sâmbata seara, pe scenă, vor urca Damian Draghici & Brothers, impreuna cu Ansambulul de dansuri populare Pandelașul. 
Duminică va fi seara renumitulul chef Horia Vârlan, acompaniat de Jampa Orchestra și de Mahala Rai Banda.
Pe toată durata evenimentului, ce va avea loc pe Faleza Dunării, în intervalul orar 10:00 – 22:00, vor fi amplasate standuri în care se vor desfășura activități de alimentație publică (cu servirea de preparate cu specific pescărești) și casuțe cu vânzare. 
Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila va fi gazdui ateliere de dezvoltare a aptitudinilor practice pe tema pescuitului și va prezenta o scurta istorie a pescuitului la Brăila.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila va participa cu ateliere de ceramică și ateliere de revitalizare a țesăturilor tradiționale din zona Brăilei.
 
Vă așteptăm în număr cât mai mare!
 

Fotografii